Ora pi sau un parfum mai ceva ca un pistol

Ora pi va decide daca ne pierdem mintile sau nu. Imi place sa ma joc cu precizia. Recunosc ca nu e atuul meu disciplina, dar ma straduiesc sa ii fac cit mai mult loc in viata mea. Si imi place sa fixez ore fixe. I-am dat intilnire azi la ora pi. Ieri i-am cerut sa ma sune la 9:34 si asa a facut. Cu asta m-a cucerit, cu asta l-am cucerit!

A zis ca nimeni nu i-a mai propus asa ceva, o ora atit de exacta. Asteptam atit de detasata ora! Daca nu suna la ora mea, imi era indiferent si viata mergea linistita inainte cu inca unul pe o lista inchisa.

Dar uite ca a sunat! La ora mea. Premisa intilnirii a fost de natura primara. Nimic interesant pina aici. Asteptam sa mi-o traga, mai ales ca mi-a aratat foarte clar ca are un pistol cu el. Nu aveam idee cum e sa ti-o tragi cu un barbat care are pistol la el, pistol care nu e obiect de inventar de serviciu, dar un lucru imi era clar: ca daca fac asta, nu  o sa pot sa il insel niciodata!  Ma cam tulbura gindul asta si ma luau transpiratiile din scaunul supraincalzit al mercedesului platit cash, fara leasing.

Imi povestea cit e de pasionat de masini si motociclete. Pe mine ma pasioneaza  designul la masini. Aici avem ceva in comun: iubim acelasi producator de masini, el pentru putere, eu pentru frivolitati vizuale, el Mercedes, eu Chrysler.

La nivel declarativ, sintem scirbiti si nu prea,de sexul opus: el de femeile care ofera doar frumusete, eu de barbatii care ofera doar bani.  Incepem sa ne placem. Deja uitam de ce ne-am dat intilnire, dar parfumul meu ii mai aminteste. Nu credeam ca un parfum poate fi mai puternic decit un pistol. Cunoastem amindoi parfumul si chiar si asa il tulbura. Ii explic sec ca asa e cu parfumurile rasinoase, sint extrase din fosile animalice si e logic ca mesajul sa fie profund erotic. Cu toate astea, aminam erotismul pe alta data. Vrem mai mult. Vrem sa ne cladim imperii de iubire macar in minte. Vrem sa ne vrajim. Imi povesteste ca sta la masa cu Ion Tiriac si Dinu Patriciu, ca muncitorii sai vin beti la munca, face donatii fara sa apara la televizor, eu ii spun cum caut cu ardoare oameni interesati de dezvoltare personala. Vorbim banalitati iar in timpul asta parfumul meu….Oh…

Ii promit ca azi postesc, nu ma dau cu Cinemaul meu, ca ma sacrific. Ma dau cu mir! Da, cu mir din ala ieftin de la biserica! Daca reuseste sa treaca azi de ora pi, al meu este! Pentru ca ce nu stie el, mirul e mai erotic decit orice parfum benzoic, ambros si tot asa. Este erotismul exacerbat si infrinat, este erotismul sfintit si ipocrit, este tot! Va crede ca s-a indragostit.

Simt ca e luna femeii! Un parfum e mai puternic decit un pistol!

2 comentarii

Filed under Charlott's stuff, Programul intensiv de romantism

„Oamenii fericiti nu consuma”

Ador scriitura lui Frederic Beigbeder, un veteran al publicitatii. Nu ma pot abtine sa nu il citez:

„Sint tipul care va vinde rahat. Ala de va face sa visati la lucruri pe care nu o sa le aveti niciodata. Cer vesnic albastru, gagici care nu sint niciodata nasoale, o fericire perfecta, retusata pe Photoshop. Imagini bibilite, muzica ultimul racnet. Apostolatul meu este sa va fac sa va curga balele. In profesia mea, nimeni nu va doreste fericirea, pentru ca oamenii fericiti nu consuma.”

Intuiti cam unde bat? Si eu practic aceeasi meserie! Cartea lui Beigbeder mi-a fost facuta cadou de un amic care ma stie ca sint una dintre cei mai buni vinzatori. Dupa ce am citit-o, m-am simtit atit de bulversata, incit am vrut sa plec la manastire. In pelerinaj, stiti ce am descoperit? Exact, vinzatori la fel de buni ca mine. Ba chiar mai buni, deja ma simteam complexata: il vindeau pe Dumnezeu! Il vindeau la promotie, normal. Tehnica de vinzare o avem clar transmisa de inca acum 2000 de ani, cind unul, pe nume Iuda, tot de frica, si-a vindut liderul la promotie, cu doar 30 de arginti. De ar fi stiut ce rating va fi avut mai tirziu liderul sau, cu siguranta ar fi cerut mai mult. Dar, ghici ce? I-a fost frica! I-a fost frica sa nu piarda tranzactia, asa ca a vindut ieftin.

Mi-am dat seama ca preotii sint niste extraordinar de buni lideri de mase, si culmea, nu ii condamn pentru asta! Ba chiar mai mult, am vrut sa invat mai mult de la ei. Si cu toata experienta mea de peste zece ani in vinzari, inca nu gasisem secretul succesului in vinzari. Cu ocazia pelerinajului, admirind frumusetea naturii, am descoperit alephul succesului: frica!

Da, frica! Teama. De aici vine sau pleaca totul. Frica este stapinul universului.  Frica ii tine pe oameni in priza. Frica le ghideaza viata. Frica le este oamenilor inceput si sfirsit, mama si tata. Si tot ce vreti. Cu frica ne hranim viata. Si cum altfel, cind oamenii au nevoie de autoritate? Ca sa isi gaseasca motivatie pentru actiunile intreprinse, oamenii au nevoie de o autoritate. Au nevoie sa stie de frica cuiva.

Iata, deci, cum poti vinde orice, oricui:  sadeste frica in oameni cit mult, si atunci ei vor fi clientii tai. Vor cumpara de la tine tot ce le propui. E adevarat ca ai nevoie de putina scoala combinata cu putin talent. Trebuie sa stii cum sa administrezi fricile, in functie de ce vrei sa vinzi.

Cea mai mare frica a omului este frica de moarte. Pe aceasta frica poti vinde cea mai larga gama de produse. Si da, pe Domnul amintit mai sus il vindem la aceasta categorie. Nu degeaba e categoria cea mai grea, e categoria lui Dumnezeu. Apoi mai putem vinde medicamente. Piata Domnului intra mereu in concurenta cu cea a medicamentelor. Este cea mai rivnita piata, deci cea mai rivnita frica. Cu siguranta, la un moment dat, cele doua piete se vor uni.

De la frica de moarte, putem deriva foarte usor la frica de imbatrinire. Aici vindem cosmetice si servicii de frumusete. Lista e lunga, acum ma intereseaza sa va subliniez cele mai vandabile frici.

Frica de singuratate vinde prieteniile, iubirile, relatiile conditionate. Mai exact, vrei sa ai o casnicie reusita in ochii lumii? Cultiva-i partenerului frica de singuratate si iti va fi docil. Apropo, vrei sa iti fie si fidel? Cultiva-i frica de a pierde securitatea financiara sau baga-i in cap ca nu are unde sa se duca daca pleaca.

Lucrezi in asigurari? Cultiva frica de dezastre, frica de boala, frica de accidente, dar nu uita de prima, cea de moarte.

Dan Luca denumeste trei tipuri de frici. Cele de la nivel superficial sint cele  care „se intimpla” si cele care necesita o actiune. Adaugam aici, pe linga cele enumerate mai sus, frica de a lua decizii, frica de a incheia sau incepe o relatie.

Al doilea nivel are de-a face cu starile noastre interioare si reflecta nivelul nostru de incredere si capacitatea de face fata provocarilor zilnice.

Apoi la nivelul cel mai profund, este frica ce sta la baza tuturor, frica de a nu te descruca cu ce iti trimite viata.

Frica ucide mintea de aceea oamenii vor cumpara din frica. Cu cit sint mai nefericiti oamenii si le intretinem aceasta stare de frica, cu atit vor cumpara mai mult.

Dar frica poate fi invinsa.Ca sa invingi frica, trebuie sa iesi din starea calduta de confort. O stiu oamenii care doresc sa se dezvolte personal. Cu cit esti mai preocupat de a studia cum functionam ca fiinte umane, cu atit esti mai puternic. Frica poate fi transformata din dusman in aliat. Si nu imi este teama ca, spunindu-va asta, imi voi pierde clientii.

Din contra, imi doresc sa intilnesc cit mai multi oameni fericiti, detasati de circul pe care il ofera consumerismul zi de zi.

Inspiratie!

2 comentarii

Filed under Fără categorie

Network-ul meu de oameni valorosi

Cred ca ati auzit si v-ati si gindit de multe ori la oameni valorosi. Liderii motivationali recomanda mereu sa iti cresti reteaua ta de oameni valorosi cu cel putin unul pe saptamina. Dar nu stiu citi o si facem. 

Saptamina trecuta mi-am crescut reteaua mea de oameni valorosi cu cel putin trei. Dar de fapt am cunoscut unul, de acolo inca unul si apoi…inca 35! Si stiti cum am ajuns la toti acestia? De la un altul din umbra! De la cineva cu care nu am mai vorbit de citiva ani buni. Ma intrebam de unde mi-au venit invitatiile prin care am cunoscut primele doua persoane si personajul cu care nu mai vorbisem de mult imi spune intrigat: eu ti i-am trimis! Saptamina trecuta a fost pentru mine ca o reintilnire de clasa. Dar clasa nu inseamna nicidecum clasa  de liceu, ci valoare. Am avut o reintilnire cu mine si cu oameni pe care nu ii cunosc personal, dar care cu adevarat conteaza pentru mine. Oameni care au aceleasi valori si standarde ca si mine. Si mi-am amintit ca sint nu singurii, dar primii care conteaza.

Scriu aceste lucruri pentru ca de multe ori mai uit de oamenii care conteaza cu adevarat si ma las influentata de actiunea celor care sint mereu in jurul meu, dar nu fac decit sa ma indeparteze de la interesele mele. Oamenii de care dau zilnic pe strada si imi intoxica mintea cu valorile si credintele lor si nu indraznesc sa le spun in fata ca ce e bun pentru ei nu e si pentru mine si viceversa. Oamenii care cu adevarat conteaza sint cei de la care ai ce invata. Oameni care te ajuta sa cresti. Oameni care te inspira. Cei pentru care invatarea e o valoare si incontinuu se perfectioaneaza ca sa fie mai buni, atit profesional cit si uman.In fond, despre valori este vorba. 

Inevitabil, ne gindim si la cine nu conteaza. Nu conteaza cei care nu doar ca nu te ajuta sa cresti spiritual, dar te si trag in jos. Toti avem frustrari, dar important e sa stim sa le gestionam. Sub masca „prieteniei”, te trezesti ca oamenii te obliga, te conditioneaza, urla dupa atentie exagerata , iti cer sa stai dupa ei, iti cer sa renunti la viata ta pentru viata lor.De cite ori nu auzim conditionari din partea „prietenilor” de genul : eu sint mai obosita decit tine, deci trebuie sa imi dai atentie! eu am copii, tu nu stii ce inseamna asta! eu am rate si datorii, tu nu stii ce inseamna asta!” Sau va mai amintiti cind mai eram santajati sentimental „ehe, nu stiti voi ce inseamna razboiul!” Daca nu stim ce inseamna ceva care impovareaza, nu doar ca nu e vina noastra, dar nu trebuie sa ni se reproseze ca nu am trait noi raul altcuiva. Ne pare rau pentru ei, incercam sa le transmitem dragoste si sa ii ajutam sa se elibereze de durere, dar nu trebuie sa fim invinovatiti noi de durerea lor. Eu vreau sa nu fac pe nimeni vinovat de ce mi se intimpla mie, bun sau rau! Imi asum raspunderea pentru asta si incerc sa ma inteleg si sa ii inteleg si pe ceilalti.Sint oameni pentru care trebuie sa simtim compasiune. Atentie, nu ura ci compasiune. Si daca putem sa ii ajutam cu ceva, putem sa le vorbim cu multa dragoste si sa le deschidem ochii. Dar daca nu vor sa accepte, atunci cred ca cel mai bine e sa ne detasam de ei si sa dam atentie celor care ne aduc valoare.

Oamenii care ne aduc valoare vietii merita intreaga noastra recunostinta.Va ofer citeva linkuri ale citorva din cei carora le sint recunoscatoare pentru ca aduc valoare vietii mele:

Adrian Nuta

Lola Factory

Iulian Tanase

Dan Luca

Sint mult mai multi oameni de valoare in networkul meu. Am citat aici doar linkurile pe care le-am deschis in dimineata asta. Celor pe care nu ii citez acum, oricum le transmit recunostinta zilnic.

Pentru voi, care sint oamenii de valoare? Care sint valorile voastre si cui ati vrea sa fiti recunoscator in dimineata aceasta?

2 comentarii

Filed under Fără categorie

You are the one

O melodie pe care am descoperit-o gratie siteului fuckyouverymuch. Si multumita Vimeo. Ambele siteuri sint niste resurse interesante de arta. Artistul aste Adanowsky si puteti citi mai multe despre el aici.

Lasă un comentariu

Filed under Charlott's stuff

Securitatea nu e pentru mine (articol despre probabilitati)

Securitatea nu mi se potriveste. Nu am fost niciodata „vigilenta”. Cel mai tare ma enerveaza sa gasesc poarta de la intrare incuiata. Nu imi place sa acopar geamurile. Nu imi place sa ma acopar. Nici sa ma ascund. Amorul pe intuneric este pentru mine ca floarea fara lumina. Adica nu tu serotonina, nu tu fotosinteza. Camerele de filmat nu ma fac sa ma simt mai in siguranta decit fara ele.  Ba, mai rau, imi amintesc de seful de pe vremea cind am acceptat sa am  sef. Acolo  imi trageam ciorapii corporatisti de pe confortabilul scaun de key account manager. Imi  cadeau (ciorapii,  nu scaunul) cind recuperam debite.  Cred ca de aceea a vrut sa ma mute in subordinea amantei sale. Ce sa fac, daca niciodata nu mi-a placut sa port pantaloni? Din cauza asta greseam la facturat. Se vedea pe camere cum gresesc. Tocurile mele se auzeau in microfoanele din birou. Se angajau acolo doar nefumatori. Din motive de securitate, desigur. Securitatea de a nu pierde vremea cu fumatul la serviciu. Nu „m-am pontat” niciodata cu cardul de intrat pe poarta. Sunam la interfon sperind sa nu fie nimeni dispus sa imi deschida.

Dar sa vezi cita securitate la bugetari! Au resurse de securitate mult mai ieftine decit  camere de filmat si coduri de bare. Acolo sint colege si condica. Femei de serviciu si portari. Si cite si mai cite.

Nu mi-e teama nici de facebook. Nici macar de Virginia Woolf. Nu mi-e teama ca imi va fi spart contul la banca din cauza ca am intrat pe facebook. Din contra, daca imi spargeti cardul, puteti plati ceva taxe si impozite daca vreti.

Nu mi-e teama sa merg pe strada, noaptea. Nici ziua. Nu iau dupa mine o prietena sa imi tina usa la baie. Nu ma uit niciodata la stirile de la ora 5. Nu m-a atacat nimeni in scara blocului poate  si din cauza ca nu stau la bloc. Nici cu tamiie si aghiazma nu arunc, nu imi este frica de draci. Tamiia este pentru mine afrodisiac, nu masura de securitate personala. Nici banii in carti de rugaciuni nu ii pun si nici nu ma tem ca mi se fura portofelul. Nici asigurare de viata nu am, daramite din aia de sanatate. Nu mi-e teama ca intr-o zi o sa mor.

Cu toate astea, ma simt cel mai in siguranta om  iar despre recomandarile politiei nu ma simt inspirata sa scriu. Mai degraba as scrie despre povestea drobului se sare, din perspectiva euristica. Dar o las  in seama specialistilor in teoria probabilitatilor. Eu vreau sa ma bucur de placerea textului.

Un comentariu

Filed under Jurnalul scumpei Charlott

Ferestrele ar trebui sa danseze

O fatada de bloc colorata. Plante tisnind dintre caramizile blocului la vremea lor. Podea unduita. Un spatiu urban transformat in arta. Locatari in acest spatiu. Un fel de castel de turta dulce in stil Gaudi. Aceasta este HundertwasserHaus din Viena.

Artistul care a intiat acest proiect este Friedensreich Hundertwasser. Nu va chinuiti sa ii pronuntati numele, mai bine vizitati-l pe wikipedia .

Ideea lui a fost de a face un dialog intre oameni si natura, ambele parti fiind invitate sa participe ca parteneri egali. Nu te poti abtine sa nu te duci cu gindul la Gaudi cind vezi lucrarile lui Hundertwasser, mai ales ca au facut parte amindoi din curentul art-nouveau. Numele artistului vienez este legat de miscarea secesionista, fiind profund influentat de liderul acesteia, Gustav Klimt. In stilul artei moderne,  a pictat o multime de  cladiri si locuri, ba chiar si o gara, colaborind cu diversi arhitecti.

Va voi cita citeva principii expuse pe blogul dedicat artistului. Cel mai mult mi-a placut articolul despre dictatura ferestrelor si dreptul de a fi al ferestrelor.

„Unii oameni spun ca o casa este facuta din ziduri. Eu spun ca este facuta din ferestre. Fiecare fereastra are dreptul la propria viata, propria individualitate. Aparthaidul raselor ferestrelor trebuie sa inceteze.

Copiilor trebuie sa li se permita sa zgirie si sa vopseasca peretii zidurilor publice, cit de mult pot miinile lor ajunge. Picturile murale realizate astfel vor fi in beneficiul tuturor , casele iesind din anonimat. Zidurile pot fi reinnoite in fiecare an, daca se vor lipi placi de ipsos pe cladiri. Iarba si copacii trebuie sa aiba conditiile optime sa poata creste pe toate suprafetele orizontale de sub cerul liber, iar pe lift sa creasca arbori.
Orizontala apartine naturii.
Verticala aparţine omului.”

Vizita la acest loc nu va ramine pentru mine o simpla vizita. Am inceput sa ma documentez despre Hundertwasser. Mi-am luat pina si un album Tachen in germana, fara sa stiu germana. Pot vedea imagini fara sa inteleg limba. Apoi am recitit despre Gaudi. Apoi am inceput sa iau legatura cu oameni de linga mine. Dupa cum v-am spus, sa afli despre Hundertwasser nu poate ramine fara consecinte. Va voi tine la curent cind va fi cazul.

6 comentarii

Filed under Viena

Concertul

Pe 1 ianuarie 2012 m-am aflat la Musikverein, sala de concerte a Filarmonicii de Stat din Viena. La marele Concert de Anul Nou. Am ramas fara cuvinte.  Concertul imi impunea mai degraba tacere decit cuvinte. Si piosenie, mai ceva ca atunci cind pasesti intr-o biserica. Iar cuvintele articulate imi storceau si o lacrima in coltul ochiului. Concertul nu inseamna doar muzica, este si speranta si bucurie, istorie si viitor, ludic si complicitate, intr-un cuvint, vibratie inalta.

Zimbete neconditionate si speranta pentru viitor

De cum am intrat la Musikverein, m-am simtit ca pe covorul rosu. Zimbete din toata inima, neconditionate, am primit. Si am si daruit. Doar imbratisarile mai lipseau. Desi nu erau imbatisari fizice, simteam ca toata lumea impartaseste cele mai inalte stari de bine. De fapt, acesta este si scopul concertului: de a raspindi pace, speranta, bucurie, optimism. Cind s-a cintat Concertul, pentru prima data, in 1939, acesta se adresa publicului local, ca o mingiere pentru vienezii care visau la vremurile bune apuse, dupa alipirea Austriei Germaniei naziste.

Dar vienezii aveau deja experienta istoriei de a depasi perioadele triste, starea lor de spirit fiind caracterizata prin termenul de „feacism”, termen care desemna preferinta pentru petreceri si iluzoriu a epocii Beidermeier. De aici termenul este folosit pentru a caracteriza consumatorii de arta si promotorii creativitatii. Poetul german Schilerr, punind in circulatie ideea ca austriecii sint feacii epocii moderne, scria intr-o faimoasa Xenie, in 1797:

„In jurul meu traieste, cu ochi scinteietori, poporul feacilor. Aici toate zilele sint duminici si in fiece zi frigaruile se rasucesc pe vatra”.

Pentru austrieci, bucuriile cotidiene au fost dintodeauna spectacolul si arta distractiei. Feacismul a chemat dupa sine nihilismul terapeutic. Arta era refugiul in fata starilor conflictuale.

Am privit un pic in istorie pentru a intelege mai bine starea de spirit vieneza. Revenind in prezent, cred ca fiinta umana are nevoie de cit mai multa iubire pentru a face fata provocarilor zilnice, asa ca mesajul acestui acestui concert va face si el istorie.

Vals, polca, galop, ludic, surpriza, bucurie pina la lacrimi

Concertul de Anul Nou are in program compozitiile familiei Strauss, dar sint interpretate si alte piese. In acelasi timp, de la palatul Belvedere, televiziunea austriaca transmite baletul dansat pe melodiile de la concert.

Nu lipseste nici ludicul. Dirijorul Mariss Janson, discipol al lui karajan, a cintat la fluier pe „Galopul locomotivei cu aburi din Copenhaga”, al compozitorului danez Hans Christian Lumbaye, iar pentru „Polca fierarului”, de Joseff  Strauss, dirijorul a condus orchestra batind cu două ciocanele pe o nicovala.

Concertul ne ofera si surprize. De exemplu, anul trecut, niste eleve balerine au intrat in sala de concert pe „Dunarea Albastra”. Anul acesta, traditionalul „Cor de baieti” vienez si-a facut aparitia, pentru a insoti cu voce orchestra, pe „Polca fierarului” si pe „Tritsch-Tratsch-Polka”.

Traditional, concertul se incheie cu „Dunarea Albastra” si „Marsul Radetzky”. Inainte de aceste doua melodii, orchestra se ridica in picioare si ureaza publicului „Prosit Neujahr!” adica la multi ani intr-un sens foarte pozitv. Aplaudatul in timpul concertului este interzis, Marsul Radetzky fiind singura melodie pe care sala intreaga aplauda, condusa de dirijor.

Sala de concert este decorata cu flori de la San Remo. Concertul de Anul Nou nu este doar pe 1 ianuarie, ci si in serile de 30 si 31 decembrie. In ultima zi de concert, florile sint oferite publicului. Eu am impartit florile de la concert pe strada, in autobuz, la receptia hotelului, bucurind oameni necunoscuti pina atunci.

Ca sa ai bilet la concert, nu trebuie decit sa intri intr-un joc al probabilitatilor

Daca vrei bilet la concert, este foarte simplu sa te inscrii cu un an inainte pe site-ul Filarmonicii de Stat din Viena, www.wienerphilharmoniker.at si sa studiezi, calm, teoria probabilitatilor. Biletele se vind prin tragere la sorti, ca sa impace cererea foarte mare. In perioada 2-23 ianuarie, te poti intregistra pe site pentru tragerea la sorti. Nu poti cere mai mult de doua bilete. Biletele costa intre 30 si 940 euro. Eu am prins bilet de 30 euro si inca 30 euro am platit comisionul bancii. Daca prinzi bilet, primesti notificare scrisa prin posta.Daca nu te inscrii in calculele probabilitatilor si nu ai bilet, poti urmari concertul si de pe un ecran enorm instalat in fata Ratzplatz, primaria vieneza. Peste 70 de televiziuni transmit concertul in intreaga lume, iar YouTube are o oferta si mai generoasa, iti ofera toata inregistrarea concertului.

Cu toate ca se stie foarte clar ca biletele se vind prin tragere la sorti, inclin sa cred ca e posibil sa existe si o piata neagra a biletelor. Nu sint sigura, dar am auzit zvonuri ca erau persoane care ar vinde bilet de 30 euro cu 250 euro. Informatia nu e verificata si am observat ca multa lume face confuzie intre Concert si alte concerte de anul nou.

Locul meu, de 30 euro, a fost in picioare si va spun ca nu e cea mai buna alegere. Din cauza ca am stat in picioare, simteam ca ma sufoc de cald si vedeam doar jumatate din orchestra. Din spatele unui car de televiziune, mai trageam cu ochiul acolo  sa vad mai bine. Ma mai deranja un japonez care banuiam ca este spion Apple, pentru ca incontinuu se foia linga mine, facea poze si scria pe facebook, dependent de tableta sa.

Pentru 2013, am aplicat pentru urmatoarea categorie, bilet de 90 euro. Dirijor va fi unul din preferatii mei, Franz Welser-Möst, directorul muzical al Operei de Stat vieneze (am observat ca ziaristii fac confuzie, inadmisibila, intre Opera si Filarmonica, institutii diferite).

O sarbatoare mondiala

In marea de oameni de la concert, nu mai conteaza ce functie ai sau ce natie esti. Este o lume fara frontiere a carei unica politica este dragostea infinita. Am vazut oameni de toate natiile si religiile: japonezi, englezi, italieni, nemti, evrei. Dar nu asta era important, ce natie erau, ci imi placea sa le admir porturile. Un scotian a venit in kilt, niste femei purtau costume traditionale tiroleze, japoneze frumoase straluceau in chimonouri viu colorate, superbe.

Azi este Ziua Unirii la noi. Am sarbatorit-o in felul meu (feac si apolitic), relatind despre ceea ce vad eu ca pe o sarbatoare mondiala a unirii: Concertul de Anul Nou de la Viena.

Un comentariu

Filed under Viena